Posts Tagged ‘Depanare auto Autostrada A1’

Greva in transporturi

Transportatorii rutieri de marfuri au comunicat ca au oprit, luni, activitatea si nu au mai trimis masini in curse, iar autocamioanele care sunt pe trasee se vor duce in parcari, a declarat Augustin Hagiu, reprezentantul Confederatiei Nationale Rutiere (CNR).

Prelungirea grevei transportatorilor mai mult de doua zile va afecta aprovizionarea marilor retele de magazine in special cu produse proaspete, precum fructe, legume, lapte, carne si peste, arata Asociatia Marilor Retele Comerciale din Romania (AMRCR).

“In prezent, retelelele de magazine membre ale AMRCR au stocurile asigurate, insa daca greva va dura mai mult de doua zile putem anticipa ca vor aparea probleme in primul rand la produsele proaspete – legume, fructe, lapte, carne si peste, dar ulterior si stocurile celorlalte marfuri vor avea de suferit”, a declarat, intr-un comunicat, Delia Nica, director executiv al AMRCR.

Asociatia spera ca partile implicate sa gaseasca solutii la problemele transportatorilor, printre care si cresterea accizei la carburanti.

Asociatia a fost constituita in anul 2003 si cuprinde retailerii Cora, Carrefour, Auchan, Kaufland, real, Selgros, Metro Cash & Carry, Billa, Mega Image, Penny Market, Lidl, Praktiker, Bricostore, Baumax, Dedeman, Hornbach, OBI si Mobexpert.

Augustin Hagiu a spus ca transportatorii rutieri de marfuri asteapta, in primul rand, ca Ministerul Transporturilor sa isi respecte promisiunile asumate prin minuta semnata in luna mai, in urma carora protestele anuntate atunci au fost suspendate, scrie Mediafax.

Hagiu a precizat ca dupa ce vor fi rezolvate solicitarile mentionate in minuta incheiata in luna mai, se poate intra intr-un dialog cu reprezentantii Ministerului Transporturilor.

In cadrul protestului, unii dintre soferii de autocamioane aflati pe trasee intentioneaza sa mearga in coloana, cu viteze reduse.

In minuta din 22 mai, semnata de Relu Fenechiu, ministru al Transporturilor in acea perioada, si reprezentantii UNTRR si CNR, Radu Dinescu si Meyer Siegfried, se arata ca, in maxim 30 de zile, MT va analiza propunerile partenerilor sociali si, ulterior, va propune un program punctual pentru solutionarea problemelor.

Sursa: wallstreet.ro

Servicii complete de tractari auto  si transport marfa. De asemenea inchiriem remorci auto pentru o masina,doua sau pentru dube XXL. Asistenta rutiera, remorcare auto si consiliere pentru gasirea unui service autorizat. Daca ati ramas in pana, in caz de accident sau daca nu aveti  numere valabile, va transportam masina dumneavoastra la destinatie. Tractari auto Pitesti, tractari auto Autostrada A1, tractari auto Arges si in orice alta locatie pe plan national sau international pe baza unei comenzi ferme!!! Se poate asigura CMR si factura! Personal calificat si siguranta auto sau marfa transportata! Non Stop tractari si remorcari auto ne gasiti la 0720348192, sau pe  www.tractari-transport.ro – 

 

Noutati Ferrari

Forza Rossa, reprezentantul oficial Ferrari pe piata romaneasca, a lansat in decembrie modelul 458 Speciale 605 CP (foto 2) la un pret de 190.000 euro fara TVA si a anuntat ca va livra anul viitor cel mai scump model Ferrari, un exemplar hibrid LaFerrari 963 CP, care face parte dintr-o editie limitata la 499 de unitati.

“LaFerrari este singura masina care nu se configureaza in showroom, ci la Maranello, pentru ca trebuie sa i se ia masura clientului. Vine volanul spre sofer, scaunul este fix. Este cel mai scump exemplar, doar unul a fost alocat Romaniei din cele 499 de unitati. Masina o vom livra anul viitor si are un pret de peste un milion de euro fara TVA. Contractul a fost semnat la inceputul anului”, a declarat Camelia Bazac, CEO Forza Rossa.

Anul acesta cele mai scumpe modele au fost F12 Berlinetta, care au avut un pret de 300.000 euro fara TVA.

Forza Rossa a epuizat cota de 35 de masini alocate Romaniei anul acesta, iar pana in prezent a livrat 28 de masini.

Cifra de afaceri Forza Rossa va creste anul acesta cu 5% fata de anul trecut, la 8 milioane de euro.

Compania a lansat in decembrie noul model 458 Speciale pentru care are doua comenzi. 458 Speciale are cel mai puternic motor V8 de 605 CP si accelereaza pana la 100 km/h in 3 secunde.

Una dintre cele mai inovatoare caracteristici ale modelului 458 Speciale este sistemul Side Slip Angle Control (SSC), care faciliteaza controlul masinii la limita

458 Speciale va fi echipat cu anvelope Michelin Pilot Sport Cup 2.

Forza Rossa este detinuta de sotii Camelia si Ion Bazac (fost ministru al Sanatatii) si este reprezentantul oficial si exclusiv al marcilor Ferrai si Lotus. Grupul Forzza Rossa, care deruleaza activitati si in afara Romaniei, estimeaza afaceri de 12 milioane euro la nivelul acestui an, potrivit sursei citate.

Sursa: wallstreet.ro

Servicii complete de tractari auto  si transport marfa. De asemenea inchiriem remorci auto pentru o masina,doua sau pentru dube XXL. Asistenta rutiera, remorcare auto si consiliere pentru gasirea unui service autorizat. Daca ati ramas in pana, in caz de accident sau daca nu aveti  numere valabile, va transportam masina dumneavoastra la destinatie. Tractari auto Pitesti, tractari auto Autostrada A1, tractari auto Arges si in orice alta locatie pe plan national sau international pe baza unei comenzi ferme!!! Se poate asigura CMR si factura! Personal calificat si siguranta auto sau marfa transportata! Non Stop ne gasiti la 0720348192, sau pe  www.tractari-transport.ro