Vanzarile de Lamborghini si Bentley in Romania

Anul trecut au fost comercializate în România 3 Lamborghini şi 4 Bentley, iar în acest an au fost contractate 2 Lamborghini şi 6 Bentley, a declarat, joi, la o conferinţă de presă organizată la Bucureşti, Robert Engstler, managing director al dealerului de maşini exclusiviste ale concernului german.

Întrebat despre estimările pe 2014, el a spus că livrările din România ale celor două mărci de lux ar putea depăşi, cumulat, 10 unităţi.

“Sper ca vom avea nevoie de mai mult de degetele celor doua mâini pentru a le număra”, a spus el.

Cea mai scumpă maşină din cele 8 vândute în acest an a fost un Lamborghini Aventador, cu un preţ de 280.000 euro, fără taxe, potrivit sursei citate mai sus.

Comparativ, vânzările din Austria ale celor două mărci se ridică la 75-80 de unităţi anual.

Maşinile Lamborghini şi Bentley sunt comercializate pe plan local de Porsche Inter Auto România. Compania a deschis în luna mai complexul auto Porsche Pipera, printr-o investiţie de 15 milioane de euro, acesta reunind pentru prima dată sub acelaşi acoperiş showroom-urile Audi, Bentley, Lamborghini, Porsche şi Das Weltauto, dar şi ateliere de service pentru mărcile Audi, Bentley, Lamborghini şi Porsche.

Porsche Inter Auto România, care mai include alte patru centre auto, este parte a Porsche Inter Auto GmbH & Co KG, reţeaua globală de retail a holdingului Porsche, deţinut de Volkswagen.

Sursa: zf.ro

Servicii complete de tractari auto  si transport marfa. De asemenea inchiriem remorci auto pentru o masina,doua sau pentru dube XXL. Asistenta rutiera, remorcare auto si consiliere pentru gasirea unui service autorizat. Daca ati ramas in pana, in caz de accident sau daca nu aveti  numere valabile, va transportam masina dumneavoastra la destinatie. Tractari auto Pitesti, tractari auto Autostrada A1, tractari auto Arges si in orice alta locatie pe plan national sau international pe baza unei comenzi ferme!!! Se poate asigura CMR si factura! Personal calificat si siguranta auto sau marfa transportata!!! NON STOP la 0720348192 sau pe www.tractari-transport.ro

Leave a Reply